miercuri, 19 martie 2008

Pasionalul domn Avram – ultima parte

Intră la idei. Să fi păţit ceva era exclus, ar fi vuit tot blocul încă de aseară. De mutat nici vorbă, îl văzuse pe fiu-său chiar ieri jucîndu-se în spate. Gîndul că îşi schimbase ora de întoarcere se lega în capul domnului Avram de o tragedie existenţială. Că aşa n-are omul noroc, că o mulţumire are şi el, o bucurie acolo, că şi-aşa viaţa asta e cum e, mai vine şi o nenorocire de-asta pe capul lui şi-i face zilele şi mai amare şi mai nesuferite. Că în fond, ce? Mult ceruse el? Că să fie a naibii ziua cînd s-a mutat în blocul ăsta de idioţi cu neamurile lor cu tot. Cînd ajunse la aparatul genital ce reieşea a fi unul singur, de sex feminin şi comun întregii suflări din bloc, se împiedică pe scările rulante de la metrou şi îşi juli cotul încercînd să se prindă în cădere de balustradă.
Ajunse la birou boţit şi posac. Domnişoara Pandele, secretara domnului director, îi lipi un plasure pe cot şi-l îmbărbătă cît se pricepu. Era însă prea tîrziu să-i mai poată intra cineva în voie domnului Avram. Stătu în faţa mormanelor de hîrtii toată ziua şi bătu gînditor cu creionul în lemnul biroului pînă se făcu ora să se întoarcă acasă.
Petele, între timp, se înfrăţiseră şi formau o hartă imensă care nu se mai ştia unde începe şi unde se sfîrşeşte.
În noaptea ce urmă, nu mai reuşi nici să aţipească. Fumă aplecat pe geamul de la bucătărie sperînd să o vadă venind ori plecînd. Mama lui Răducu însă nu se sinchisea cîtuşi de puţin să apară şi parcă înadins îşi trimitea tot felul de reprezentante ale sexului frumos care îi semănau perfect. Pînă se apropiau. Domnul Avram simţea că înnebuneşte.
Şi simţămintele domnului Avram nu îl înşelau niciodată.
Nici nu răsărise soarele şi era în faţa scării sudînd ţigară de la ţigară. Îl încercau pe rînd cînd furia, cînd resemnarea, cînd plînsul, cînd curajul şi iar furia. Întîrziase binişor la serviciu. Se ridică de pe trepte şi o porni aiurea pe maidan bombănind pe înfundate. I se făcuse rău de la stomac şi îi venea îngrozitor de tare să verse. Se apucă cu ambele mîini de un copac şi stătu aşa o vreme pînă ce se simţi în stare să o pornească iar.
Zilele se scurgeau ca melcii. La fel şi domnul Avram. În săptămîna care trecuse, nu mîncase mai nimic, dormise pe canapeaua din hol îmbrăcat şi încălţat, fumase ca un turc (pînă îi venise nevesti-sii ideea salvatoare să scoată perdelele ca să nu se înnegrească), urlase ca un apucat din te miri ce, plînsese ca un copil, se scărpinase ca un drac, se rugase pălit de o religiozitate remarcabilă şi zăcuse fără să scoată o vorbă, lipit de geamul ce dădea în aleea din faţă.
Nu îşi amintea cum s-a făcut de-a ajuns la spital. Nici nu mai avea de altfel vreo importanţă. Îl durea în coşul pieptului şi se simţea tot o arsură şi mai mult mort decît viu.
Şi, pentru că simţămintele nu îl înşelau niciodată pe domnul Avram, se dovedi că adormise cu ţigara aprinsă şi, pornind de la canapeaua din hol care cam făcuse veacul, focul se întinsese în toată casa.

5 comentarii:

Ronin Man spunea...

Auzi, tu toate povestile le lasi in coada de peste :))? adica, fiecare cu imaginatia lui:)) buna treaba!Stiu...mama lu' Raducu plecase in Spania la cules de capsune si in locul ei avea grija bunica de copil... acolo se intalneste cu celebrul Costel, care e singur si cu care face un grup vocal! Merge?

Ronin Man spunea...

si domnu' avram se indragosteste de bunica lui Raducu si se casatoreste cu ea dupa ce divorteaza de nevasta-sa si cand revine mama lui Raducu el e tatal ei vitreg :)) gata, acu am terminat povestea!:))

vasilissa spunea...

ah, da, cum de mi-au scapat astea? mama ei de trebusoara! foarte tare. iaca de ce e bine sa lasi pe fiecare sa isi teasa propria poveste. uite de-aia.

james crissilv spunea...

saracul domn Avram.
era un stres stresat.
o zi minunata iti doresc

vasilissa spunea...

cam asa. chiar ca saracul. el insusi traieste doar la mine in imaginatie. la tine acum si la inca o mina de oameni. dar un domn avram rasare din cind in cind in fiecare dintre noi...