miercuri, 12 martie 2008

Psihologului, cu drag - scrisoarea 1

După cum începusem să-ţi scriu ultima oară cînd m-a întrerupt H. să mă încredinţeze încă o dată că mă iubeşte (ceea ce, fie vorba între noi, m-a flatat, făcîndu-mă fericită pentru aproape o zi), prietenia sau orice alt sentiment înrudit cu ea este, pînă la urmă, un soi de a alerga după tine însuţi. Mie, cel puţin, îmi pare că încep să văd în celălalt cîte ceva din mine însămi şi atunci aş putea începe să îl iubesc. Ori măcar, ca prim pas, îmi trezeşte curiozitatea. În fond, pînă şi Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui. O să îmi spui că, în condiţiile astea, nu pe celălalt îl iubeşti (ci tot pe tine) şi nu o să te contrazic. Conflictele, fie ele ideatice, mă lasă rece. Întrebarea mea este cum pot iubi pe un altul, cîtă vreme nici pe mine nu ştiu să mă iubesc. Ori, măcar, să mă tolerez.

Niciun comentariu: