joi, 6 martie 2008

Prietenia ca o respiraţie

Prietenii sînt acel condiment esenţial fără de care realitatea nu ar fi digerabilă.

Ei sînt oglinzile noastre care nu distorsionează.

Ei sînt aceia care îţi trag o palmă după ceafă cînd o iei pe coclauri şi te readuc în matcă.

Sînt cei care te ţin de mînă şi cînd eşti trist, şi cînd eşti fericit.

Cei care au timp nesfîrşit pentru tine, muritori ca şi tine.

Sînt oamenii la care atunci cînd te gîndeşti, în tine ceva se încălzeşte ca într-o primă seară de toamnă cînd te vîri sub plăpumioară pînă sub bărbie.

Sînt cei care te iubesc.

Şi cei ce nu te vînd.

Sînt, dintre cei mulţi
pe lîngă care treci în fiecare zi, aceia care ştiu să rîdă odată cu tine. Şi de tine, atunci cînd eşti caraghios şi uiţi că lucrurile pot fi privite cu umor.

Sînt ceea ce se alege, în ani, de preţ în tine, acolo unde e căsuţa sufletului.

Dar care, ca nişte piloni de oţel, îţi susţin cerul deasupra capului, dăruindu-ţi un orizont care să nu te strivească.

Cu drag, lui pistilic!

8 comentarii:

vanessa spunea...

Bravo! Nu am citit niciodata ceva mai frumos despre prietenie.
Ma bucur pentru Pistilic chiar daca nu il/o cunosc...inseamna ca e OM.

vasilissa spunea...

e un OM mic la stat, MARE la sfat!!! :) ma bucur tare ca ti-a placut. Iaca inca un dar pentru pistlic!

Anonim spunea...

Nici eu nu am primit niciodata o dovada mai mare de pretuire, nici de la oameni care se presupune ca ma iubesc. Iti multumesc ca existi in viata mea (desi pare o formulare invechita, asta simt).

vasilissa spunea...

ei, acu daca te-ai potcovit cu mine, o sa tot ai dovezi de-astea. welcome in my life!

Anonim spunea...

bine, bine k v-ati potcovit una cu alta (sau una pe alta) si uitati de restul lumii... :-<

vasilissa spunea...

donle, io tot zic, dar vaz ca nu te lasi: sintem mici doar pe dinafara, pe dinauntru incapeeeeeeeeeeeeee

Ronin Man spunea...

sa asculti, sa ajuti, sa zambesti, sa razi, sa plangi langa un om,sa-i cultivi liberul arbitru, dar fara sa judeci...asta e baza unei prietenii, iubiri adevarate! parerea mea :)

vasilissa spunea...

ronin maaaaaan, U R RIGHT! parerea ta... cum ar veni, conteaza!