Se însera. Babele s-ar cam fi dat duse de-acum pe la casele lor, dar cum să pleci să laşi uşa de perete? Iar de Vetuţa nici urmă.
Începură să se foiască.
- Am amorţit, Caterino. Io m-aş duce…, zise Florica şi chiar o luă spre uşă.
- Apăi, deh…, zise Ecaterina, oftînd. Da’ cum facem noi acu’? Cu uşa asta?
Pînă se se dumirească, în cadrul uşii îşi făcu apariţia un bărbat.
- Bună seara. Sunt chestor Răsad Aurel, zise bărbatul venind mai în lumină.
- Vai, domnu’ poliţist. Bine c-aţi venit, că nu mai ştiam ce să ne facem! Io-te că Vetuţa nu a mai venit şi noi ne-am cam fi dus…
Poliţistul inspectă din ochi liota de babe, tocul uşii. Şi-şi drese vocea:
- Este cineva dintre dumneavoastră proprietarul casei?
Babele începură să dea din colţ în colţ.
Florica, mai hotărîtă să plece la nea Marian al ei care deja îi pregătea de cîteva ceasuri bune o serie de înjurături, luă cuvîntul.
- Domnu’ poliţist. Păi să vedeţi. Noi trebuia să mergem la piaţă, că ştiţi, aşa facem vinerea dimineaţa. Da’ Veta n-a venit. Şi noi ne-am speriat şi am venit şi am bătut, dar n-a răspuns nimeni. Şi-atunci…
- Aţi intrat prin efracţie…, constată destul de absent poliţistul.
- Păi, am spart uşa…, na…– se pierdu Florica.
- Hm, îhî, mmm, - trase poliţistul o concluzie şi începu să scrie pe-un carnet.
- Da’, domnu poliţist, dacă era moartă în casă?
- Dacă era?, îi ţinu Caterina isonul Floricăi.
- Dacă era, era! – decretă cu un aer filosof poliţistul. Ăsta-i motiv să intri în casa omului prin efracaţie?
- Care om, domnu’ poliţist – se enervă inoportun Florica. Ce, Vetuţa-i om? Adică, vreau să spun, e aşa, oricine? Că doar o ştim de patruj’ de ani… O viaţă de om! Era s-o lăsăm să putrezească-n casă, fără-o lumînare?
- Păi să putrezească să neputrezească, trebuia să chemaţi organul! Numai organul are dreptu’…
- Io-te că nu ne-a dus capul de babe proaste. Noi ne-am speriat şi gata, se disculpă Ecaterina scăpînd din mînă andrelele care oricum rămăseseră ţepene în aer de cînd intrase poliţistul.
- Mda, îhi, trase iar poliţistul o concluzie.
- Da, domnu’ poliţist, cu Veta ce-o fi? Unde-i? Că de azi dimineaţă o tooot aşteptăm..., îşi luă avînt Florica. Acu’, dacă tot am greşit, am greşit, dar măcar să ştim ce-i cu Vetuţa noastră..., pe Florica o podidiră lacrimile.
Ecaterina, fire sensibilă şi ea, începu să bocească. Celelalte babe, văzînd că-i rost de bocit, se puseră şi ele pe hicăit şi icnit.
Poliţistul intră în panică. Băgă pixul în buzunarul de la piept.
- Ia lăsaţi smiorcăielile… eeee,
- Da’ cum să lăsăm, domnu’ poliţist, cum să lăsăm? Că Vetuţa noastră…, aşa o femeie… bună s-o pui la rană era! S-o pui la rană, nu alta! Auăleu, că bună eraaaaaa. Că ca ea mai rar, aşa un sufleeeet.
- Bună, nebună, e reţinută de organe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu