marți, 11 martie 2008

Veriga lipsă - ultima parte

Căzu pe gînduri. Ce vorbe mai erau şi astea? Treizeci de ani de căsnicie nu sînt tocmai uşor de trecut cu vederea. Cam sinistră gluma nevesti-si. Şi-apoi, nu prea îi stătea ei în fire să se ţină de şotii. Îşi strînse halatul în jurul taliei şi se strecură în dormitor. Îl cam durea un picior. Probabil că amorţise în poziţia şezut, cum îl furase somnul, atîtea ore. Ajunse în cameră şi aprinse veioza de la capătul patului. Ia stai niţel. Noi nu avem veioză! Respiră adînc, chemă la apel cele patru oi pe care le numără cît putu de rar şi de cu simţ de răspundere şi privi fix în direcţia în care se afla întins trupul nevesti-si. Nevasta lui, cea luată cu cununii acum patru luni bătute pe muchie, fusese înlocuită cu altă nevastă. Nu ar fi putut să spună a cui, dar, judecînd după felul în care arăta, putea fi, fără îndoială, nevasta cuiva de mai bine de treizeci de ani. O scutură uşurel de un umăr şi o întoarse cu faţa către el.
- Ce-i?, se răsti ea, vădit enervată de intervenţia lui şi cu o figură boţită de somn şi de ani.
- Cred că este vorba de o confuzie la mijloc.
- Uite care-i chestia, dacă ţie nu ţi-e somn, asta nu înseamnă că trebuie să mă ţii şi pe mine trează.
- Departe de mine orice intenţie de a vă provoca vreun neajuns - trecu el pe nebănuie într-un registru politicos –, dar nu vi se pare totuşi cel puţin ciudat că ne-am trezit într-o postură…, cum să mă exprim?... Extraconjugală?
- Te-ai tîmpit de tot! Ia magneziu, ia ce-oi şti, dar lasă-mă să dorm. Clar?
- V-ar deranja dacă aş aştepta pînă cînd veţi considera că e o oră potrivită pentru a lămuri această situaţie?
Femeia nu catadicsi să îi răspundă, se întoarse cu spatele şi începu să sforăie aproape instantaneu.
El, intrigat peste măsură şi cu cele patru oi numărate de cîteva sute de ori, care nu aveau nici cea mai vagă urmă de bun simţ să se înmulţească aşa cum fac toate oile normale, se cuibări în bucătărie lîngă aragaz şi îşi făcu o cafea tare şi fără zahăr. Pe care însă nu o bău, pentru că îl fură somnul imediat ce îşi găsi o poziţie care nu presupunea efort pentru a-şi menţine echilibrul. La amiazi, considerînd că e un moment la fel de bun ca oricare, mai înghiţi două antinevralgice şi un algocalmin fiolă şi începu să se foiască prin casă în speranţa că respectiva nevastă, a cui o fi fost ea timp de treizeci de ani şi cu care se potcovise peste noapte, îl va auzi şi va binevoi a discuta şi lămuri neînţelegerea. Trînti de cîteva ori uşile de la dulăpioarele din bucătărie, scăpă întenţionat găleata de gunoi de la o înălţime apreciabilă, tîrî cele două scaune de care dispunea la faţa locului dintr-un colţ în altul al încăperii şi începu să lălăie o melodie cît putea de tare. Şi fals. Chestiune pe care o făcu cu multă uşurinţă pentru simplul motiv că, deşi cînta, ca de fiecare dată, din inimă, se pare că organul cu pricina nu dispunea şi de o ureche muzicală. Nevasta cui o fi fost ea timp de treizeci de ani nu dădea însă nici un semn cum că i s-ar părea că e vremea să facă ochi şi să apară. Se foi şi se suci, dar, simţind că nu mai are încotro, îşi luă inima cea lipsită de ureche muzicală în dinţi şi intră în dormitor. În dormitor, nimeni. Nici măcar semne cum că ar fi dormit vreodată cineva în pat. Alt aşternut, curat, întins impecabil şi vîrît sub marginile saltelei, perna, una, nu două, neatinsă, umflată şi pufoasă. Nici urmă de nevastă. Nici a lui, nici a ăluia de şi-o rătăcise la el în patul conjugal. Stranie poveste. Se aşeză pe marginea cuverturii trase peste cearşaf şi rămase o vreme îngîndurat. Ceva nu se lega. Ceva lipsea şi fără acel ceva îi era imposibil să prindă firul logic al întîmplărilor. Se ciupi discret de ureche. Nu-l duru în mod deosebit, dar senzaţia era suficient de reală ca să nu aibă îndoieli cum că visează. De fapt, avea în continuare îndoieli. Cine a spus că nu poţi visa că te ciupeşti de ureche şi să te doară, deşi nu e realitate? Poţi visa orice. Psihologul lui îi spusese o dată că singura chestie pe care e mai bine să nu o visezi e că mori. Asta ţi-ar putea fi fatal de-adevăratelea, aşa că mai bine să te fereşti. Fireşte că, în fapt, mintea se apără singură şi nu are nevoie de tine ca să nu viseze o asemenea grozăvie, dar parcă poţi să ştii şi cu maşinăria asta complicată şi cu reacţii atît de inexplicabile ce o apucă şi te trezeşti că nu te mai trezeşti…
O oaie, două oi, trei oi, patru oi… Ce plicticos, să nu reauşească el să adune mai multe patrupede de-astea. În fine, bune şi patru decît deloc. Ar fi fost cumplit ca imaginea să se oprească la o păşune pustie. Nu tu cioban, nu tu oi, nu tu numărătoare! Doar că de data asta oile aveau o problemă. Pentru prima dată în viaţa lor imaginară behăiau. Behăiau, de bună seamă, perceptibil numai pentru el. Şi poate şi pentru ele. Cert e că behăitul ăsta spontan îl deranja, pentru că avea nevoie de linişte pentru a înţelege ce se întîmpla. Degeaba îşi înfigea deştele în urechi, alea behăiau dinăuntru spre afară. Era întîia oară cînd se bucura că nu a reuşit să îşi imagineze mai multe. Ce se făcea dacă, pe păşunea lui oarecare, cu un cioban oarecare, ar fi apărut, inerent de voinţa lui, o sută de oi, o mie, un milion, un miliard, un catralion? Şi fiecare s-ar fi pus pe behăit în creierii lui? Asta ar fi fost în mod clar mai neplăcut chiar şi decît faptul de a visa că mori. Asta însemna să viseze că vrea să moară şi nu poate. Se scutură ca luat de friguri. Oile, niţel ameţite, tăcură cîteva minute, după care îşi reluară cîntul lor de oi. Ce lipsea? Tăceţi o secundă, vă rog, promit să îmi imaginez pentru voi data viitoare o păşune cu mult mai reuşită, mai verde, mai grasă… Atît, o secundă de linişte. Cer prea mult?
Deodată, cuprins de o îndoială înfiorătoare, îşi lovi palmele de obraji. Nu asta îşi dorise? Nu gîndise el de capul lui? Nu asta fusese ce îşi sperase în urma scandalului cu nevastă-sa? Fugi la oglindă şi se uită înmărmurit. Era bătrîn. Din calea-afară de bătrîn. Cum nu crezuse vreodată că ar putea să ajungă. Era ciudat chiar şi numai faptul că se recunoştea. Cît timp trecuse? Asta era, nu mai avea acum nici o îndoială. Veriga lipsă!

4 comentarii:

Ronin Man spunea...

Fain, frumos! da, eu n-am inteles doamna'!:)) de ce era veriga lipsa? el era defapt lipsa si viata lui a sarit din veriga-n veriga ,si-a pierdut in somn ani si ani? Crez ca de aia! any way, super fain!

vasilissa spunea...

mai, ronin, nici io nu am inteles... cred ca atit si+a dorit sa evite niste momente, incit a ajuns sa le evite de tot. o sa ii dau un telefon, daca o mai trai sa ne lamurim.

Ronin Man spunea...

e ca-n filmul ala, "clikzapnad prin viata", de pe HBO... cu nenea ala de facuse rost de-o telecomanda cu care se juca in viata ca si cu tv-ul! da, asta trebe sa fie. da eu ma gandesc ca ale draku' oile alea cu valoarea lor in ani... au avut valoarea de 7.5 ani fiecare (30/4) si dupa, daca respectam paternul tot de 7.5 ani, deci el a mai pierdut inca 30 de ani...deci avea 26+30+30 = 86...longeviv nene :))asta ca sa taiem firul in 4...nu oi:))

vasilissa spunea...

=)) criminal! sa mor daca m-as fi gindit vreo secunda la asa chestiune complexa... bravo, donle, ce sa mai. jos palaria! :))