miercuri, 19 martie 2008

Pasionalul domn Avram – partea 1

Răducu e un băiat care locuieşte la scara unu. De fapt tot acolo s-a şi născut. La propriu. Adică nu la maternitate ca toţi ceilalţi copii care se joacă în faţa blocului începînd cu ora şapte după masa. Asta e ora la care se adună pe maidanul din spate ăi mai mari, care ştiu deja să joace tenis cu piciorul şi frunza. Printre dărîmături Răduc este cel mai fericit.
- Uite, mă, am mai găsit un ban cu capul lu’ urîtu’ ăsta... Regele ăla...
Colecţionează monede. De fapt, el habar nu are ce face cu ele, pentru că le strînge pur şi simplu într-o puşculiţă-borcan, în care mamă-sa oricum nu are ce să-i pună. De multe ori nu are ce să îi pună nici în farfurie. Şi atunci lipseşte nopţile. Mult şi se întoarce întotdeauna obosită şi încercănată. Iar domnul Avram, de la etajul şase, dă în fiecare dimineaţă nas în nas cu ea în uşa liftului, cînd funcţionează. El, în drum către birou; ea, în drum către casă.
Asta pînă ieri. Pentru că ieri domnul Avram nu a mai dat nas în nas cu ea în uşa liftului. Şi nu din cauză că liftul nu ar fi mers, ci din motive tainice şi de aceea cu mult mai îngrijorătoare nefiind pe înţelesul domnului Avram. Obişnuit cu tabietul blocului, a plecat destul de frustrat şi înciudat la serviciu.
La o privire mai atentă, era chiar supărat, deoarece fundul rotofei şi doar pe jumătate ascuns de fusta scurtă a mamei lui Răducu îl binedispunea şi îi umplea timpul petrecut în metrou cu imagini fierbinţi şi tulburătoare pe care oricum nu ar fi avut curajul să le povestească nimănui. De nevastă-sa să nu mai vorbim.
Seara, cînd se întorcea de la birou, o găsea în capul străzii, aplecată pe geamul unei maşini oprite pe marginea şoselei sau aranjîndu-şi sutienul care îi strîngea sînii să-i crape şi mai multe nu. Ba o dată, chiar a văzut-o suindu-se într-o dacie albastră şi plecînd în trombă. L-a cuprins un soi de nostalgie amestecată cu frustrare, apoi a dat uitării atît nostalgia, cît şi frustrarea şi s-a întors la nevastă-sa pus pe harţă. Pînă au ieşit vecinii şi i-au ameninţat că, dacă nu se potolesc cu ţipetele, cheamă poliţia. S-au potolit. Spaima de hîrţogăraie şi de umblat pe la secţii dădu încă o dată roade şi blocul se scufundă amorţit în cotloanele îmbălsămate în ceapă călită.
Din loc în loc, în mai puţin de două ore, domnul Avram se trezi că îi cresc nişte pete mari şi roşii pe piele. Atît de mari şi atît de roşii, încît începură să-l mănînce. Aşa că se puse pe scărpinat haotic, dar temeinic. Nici un rezultat. Se vîrî sub duş şi se săpuni pînă reuşi să îşi dea sîngele. Petele roşii încetară să-l mai mănînce. Acum îl usturau.
Întors la televizor, trase o înjurătură printre dinţi, din care reieşea ceva de mama unui necunoscut, înjurătură ce, deşi nu îi mai uşură starea fizică, îi mobilă destul de confortabil psihicul pentru cîteva minute.
Peste noapte se trezi de patru ori sub diverse pretexte şi spre disperarea nevestei. Se răsuci şi se suci, îşi făcu un ceai de iasomie şi îl bău arzîndu-şi limba şi cerul gurii. Dimineaţa îl găsise orb de somn şi surescitat la maximum. Se bărbieri cu mai multă atenţie decît de obicei şi cu o spaimă întrucîtva mistică privind lama briciului. Îşi trase pantalonii şi cămaşa pe el, îşi făcu nod dublu la şireturile de la pantofi, o cruce în dreptul pieptului şi ieşi exact la şi zece pe uşa apartamentului, aşa cum făcea de opt ani. Ghinionul însă îl urmărea pas cu pas pe domnul Avram. Deschizînd uşa ascensorului, se trezi iar lovit în moalele capului de perspectiva singurătăţii călătorului cu metroul. Mama lui Răducu lipsea cu desăvîrşire.

4 comentarii:

Ronin Man spunea...

asa da, sa vedem!:))

vasilissa spunea...

mmmm. stai ca o sa vezi :)

vanessa spunea...

Mor de curiozitate sa aflu unde este mama lui Raducu

vasilissa spunea...

domne, dar stiu ca tre sa fac tot felul de giumbuslucuri epice ca sa te mai prinda omul. bine ai revenit pe meleagurile stirilor de ieri!