luni, 10 martie 2008

Veriga lipsă şi ora absurdă - partea 1

 - Ce-i cu tine?
Fusese îngrijorat? Probabil. Oricum, asta trebuie că era ideea. Altfel de ce ar mai fi întrebat-o? Ce întrebase, de fapt?
Gîndul, pornit dintr-un sentiment nelămurit, căpătase înveliş sonor înainte ca el să fi apucat să priceapă ce voise să spună ori, mai exact, ce voise să afle de la ea. Astăzi făceau patru luni de cînd se căsătoriseră şi ea considerase că e un moment cum nu se poate mai potrivit să se întoarcă acasă la două dimineaţa. Duhnind a alcool.
- Ai ceva să-mi reproşezi?, i-o întoarse ea din hol, canonindu-se să se descalţe fără să se aplece.
- Poate că am…, zise el în continuare accentuînd destul de inoportun pe “poate”. Încerca, de fapt, să îşi dea răgaz pentru a drege busuiocul.
- Eşti complet lipsit de imaginaţie! Lipsit de imaginaţie şi anost!, i-o trînti ea.
- Ce dracu are-a face lipsa mea de imaginaţie şi … (care o fi substantivul de la “anost”?) cu faptul că vii la ora asta?
- Are. Nimic nu e întîmplător pe lumea asta!, peroră ea cu un aer filosof.
- Ce?
- Treaba mea. (Îşi revenise în mod spontan cu picioarele pe pămînt şi acum îl privea trufaş).
- Ai băut ceva?
- Cine vorbeşte! Tu nu bei niciodată, nu?, se enervă ea şi îşi umflă nările aşa de tare, încît lui i se păru pentru cîteva secunde că pe faţa ei se află două perechi de ochi.
- Ba da… Dar nu asta era ideea.
- Acum ai idei, a? Mai rămîne să-mi spui că m-am îngrăşat…, se scandaliză ea brusc şi fără legătură.
- Nici prin cap nu mi-a trecut să spun aşa ceva.
- Normal! Asta ar mai fi lipsit, să mai şi spui. Ca şi cum nu ar fi suficient că o gîndeşti, punctă ea ridicînd din sprîncene şi dînd din cap, adică ştiu eu mai bine, degeaba încerci să mă duci cu preşul, pe mine nu mă păcăleşti cu una cu două.
- Ce te-a apucat? Şi, în primul rînd, nici nu te-ai îngrăşat!, intră el în panică şi nu-şi mai putu dezlipi ochii de pe şoldul ei stîng. (Drept, e şoldul drept, nu stîng!, stîngul ei e unde e dreapta ta. Dreapta e aia cu care scrii. Nu te mai holba, fă un efort! Ştiu, e supraomenesc ce-ţi cer, dar, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te în ochii ei!)
- Că parcă eu nu ştiu, scînci ea în mod neaşteptat şi o podidiră lacrimile. Trase aer în piept şi, îmbărbătîndu-se, reluă cu o voce stridentă. Tu aşa crezi?, că eu sînt vreo proastă? Am văzut eu cum te uitai.
- Cum mă uitam?, se îngrozi el şi îşi înţepeni iar privirea pe şoldul ei drept. Stîng? Nu, e bine! Drept.
- Las’ că ştiu eu…
- Nu înţeleg o iotă din ce spui.
- Adică sînt nebună. Acum spui că sînt nebună! Nu e suficient că m-ai făcut beţivă. Nu e suficient că m-ai făcut proastă. Nu e suficient că m-ai făcut să plîng? Nu e, nu? Nu m-ai jignit destul, nu? Acum mă mai faci şi nebună! Eşti un porc. Aia eşti. Un porc!
- Dragă, potoleşte-te…, încercă el să îndulcească tonul conversaţiei. Să fim raţionali… (I-auzi ce prostie ai zis… E destul de îndulcită conversaţia acum? Este! Exact bomboana pe colivă. Ce vrei mai dulce decît atît?!)
- Tu să nu mă faci pe mine isterică! Ai auzit? Eu nu sînt isterică!, urlă ea contrazicînd prin decibeli sensul celor spuse. Şi, dacă am ajuns aşa, asta e numai vina ta! Clar?! Numai tu eşti de vină!
- Dragă, te rog…, devine absurd…
- Sigur că da, acum e absurd! Că nu mai ai tu ce să zici, nu? Eşti un cretin, un cretin şi-un porc, un individ lipsit de manieră şi de sensibilitate! O brută! Veriga lipsă!
Veriga lipsă, mirată ea însăşi de această nouă ipostază, regreta amarnic. Nu ştia prea limpede ce. Că se încurcase cu ea? Că se însurase cu ea? Că nu se culcase înainte ca ea să ajungă acasă? Că nu tăcuse mîlc cînd o văzuse? Că se născuse? (El sau ea? De parcă ar mai fi contat…) Că se aruncase cu capul înainte într-o conversaţie ca asta (spune-i, dragă, scandal, nu te mai codi, că nu vorbeşti cu maică-ta), din care reieşise că el, ei bine, el e, nici mai mult, nici mai puţin, decît veriga lipsă?
Lipsă? Unde nu ar fi avut el norocul ăsta?

Melc, melc, codobelc
Scoate coarne boureşti
Şi te du la baltă
Şi bea apă caldă

4 comentarii:

Ronin Man spunea...

:)) fara cuvinte! pe drumul asta m-am plimbat si eu de atate ori ca am facut santuri! sa ai o saptamana buna!

vasilissa spunea...

sper sa nu ai aceeasi soarta cu veriga lipsa, totusi... nu de alta, dar o sa vezi ca tre sa ai grija ce-ti doresti, ca ar putea sa ti se-ntimple...

totem spunea...

De ce femeile cred ca din cand in cand trebuie sa-i umileasca pe barbatii care le iubesc? Pentru ca pot...?

vasilissa spunea...

poate pentru ca barbatii uita din cind in cind sa le spuna ca le iubesc? io stiu? sau poate pentru ca pur si simplu, un dracusor mititles si agitat se trezeste din somn si isi cere drepturile... sau poate pentru altminteri ne-am plictisi ingrozitor... deci, nu stiu... :D