miercuri, 5 martie 2008

Melania şi iubirile ei bicefale – partea 3

Melania era disperată. Viaţa ei o luase complet razna şi nici măcar nu putea avea certitudinea că data viitoare nu o să încerce să se arunce de pe bloc ori să înghită un pumn de diazepam. Motivele? Nu, Melania nu înţelegea în ruptul capului ce o apucase. Dar, pentru că, din pricini de regulă de ordin estetic, vieţile de sex feminin nu au obiceiul de a alege variante violente de sinucidere, Melania putea măcar să stea liniştită că nu o va găsi într-o seară cu un cuţit de bucătărie împlîntat în inimă sau cu un glonte înfipt în cap.
Începu să se descotorosească de obiectele ei cele mai de preţ strînse de-a lungul unei vieţi, că ea ce să mai facă cu ele dacă tot se sinucide, ceea ce nu o împiedicase să ascundă totuşi, ca măsură extraordinară, obiectele contondente de prin casă într-o ladă bine pitită în debara.
Totul culminase cu şiragul de scoici, dragul de el, pe care i-l cadorisi, ca un gest de supremă împăcare cu moartea, barmanului Florin. Şiragul ei de scoici, împletit de Viorel, tipul ăla mişto din Vama Veche, care purta mereu la el un zîmbet săgalnic şi o piele bronzată ca de drac şi care, în timp ce rîdea că al naibii romantism cu obiceiurile lui milenare se impune şi că, vezi bine, ea nu se lasă cu una cu două, deşi, dă-o-n colo de treabă, stau amîndoi despuiaţi, cum şade bine unor nudişti, de convingere nudişti, înnoda scoică după scoică pe o sfoară văduvită de covrigi.
După cîteva tentative de a se gaza, Melania se hotărî să-şi ia viaţa în mîini şi s-o ducă la psiholog.
Psihologul Bogdan Urmuzescu o preluă fără fasoane la el în birou, o întinse pe canapea, o luă cu binişorul şi o suci pe toate părţile, o ascultă cap coadă, o puse să reia nişte pasaje, ţîţîi ţuguiat din buze la povestea despre relaţia pe care Melania o avusese cu tatăl ei şi notă mărunt ceva, numai el ştia ce, într-un carneţel, o întrebă franc despre viaţa sexuală şi, după două săptămîni, decise că viaţa Melaniei avea probleme serioase. Ca urmare, îi mări preţul pe şedinţă.
Melania ar fi dat însă oricît să-şi salveze viaţa, deşi devenise, din motive încă neclare, de-a dreptul nesuferită. Ce mai contau nişte bani în plus, cînd, să recunoaştem cinstit, psihologul Bogdan Urmuzescu era un bărbat aşa de bine, chiar dacă cravata aia a lui înţepenită în mărul lui Adam îi dădea un aer de director de bancă? Era un interlocutor cald şi moale la vorbă şi, ce mai tura-vura, îi amintea de prima ei mare iubire.
Şi-apoi, să-şi ia viaţa avea toată viaţa la dispoziţie. Încerca şi ea să se agaţe de ce îi mai rămăsese, mai ales că poeţii, ca toţi bărbaţii din viaţa ei, o părăsiseră deîndată ce constataseră schimbările petrecute, lăsînd-o într-o baltă sărată de lacrimi. Un nou motiv pentru domnul Dumistrescu, de la parter, să-şi smulgă părul din cap şi să umble de bazbuzuc prin tribunale. Melania, într-un exces de zel şi de înduioşare post-operatorie, îi vîrî pe sub uşă numărul de telefon de la cabinetul psihologului Bogdan Urmuzescu. Însă aspectul din ce în ce mai lucios al căpăţînii domului Dumitrescu dovedea în mod categoric că acesta nu dă doi bani pe bunele ei intenţii, încăpăţînîndu-se să prefere cabinetul avocatului.

2 comentarii:

Ronin Man spunea...

sa ai o seara buna! astept sa citesc pe mai departe!

vasilissa spunea...

inca o spirala ce poate sa apropie oameni care nu s-au vazut niciodata. Pe curind, deci.