Spadasinele şi misterioasa tanti Vetuţa

Se încolonară la lift.
- Ete-o pe Florica – rîse una -, o porni pe scări! Da’ sprinţară eşti, Florico, azi!
- Păi i-un etaj. Pînă vine liftuuuu…
Bocăniră în uşă cu degetele noduroase. Pe partea ailaltă linişte.
- Fă, Florico, să ştii că nu-i a bună… Că cînd vine…, te ia pe neaşteptate!
- Ptiu, ptiu – scuipară babele la unison în sîn şi-şi mai croşetară un set de cruci pe piept.
- Io mă duc să-l aduc pe Marian, se hotărî brusc Florica. Să vie, că-i bărbat!
În mai puţin de-un sfert de oră, în suduielile lui nea Marian, uşa cedă din încheieturi. Babalele se reperziră grămadă în cameră.
- Iete că nu-i acasă. Fă, şi-i sparserăm femeii uşa! Să vezi cînd o veni, că asta e muierea-a dracului. O să ne spurce de dracii o să ne ia!
- Ptiu, ptiu – făcură iar babele la unison.
Nea Marian îşi aprinse o ţigară.
- Femei nebune, aia sînteţi! Fire-aţi ale naibii de muieri, că m-am luat după voi. Fă, Florico, să te văd, fă, de unde scoţi bani dă uşă acu’!, se întoarse nea Marian pe călcîie şi plecă bombănind despre ziua de pensie.
Florica rămăsese cu gura căscată pe mijlocul sufrageriei şi nu-i venea nici să plece, nici să stea.
- Acu’, Florico, nici la piaţă nu mai mergem, că n-om lăsa casa descuiată…, se aşeză Caterina oftînd.
- Mă duc barem să pun de-o cafea, se desprinse din uimire Florica.
- Fa, da’ ştii că Veta avea ea o caisată… Pe unde-o fi pus-o?
- Ia vezi în cămară…
Se înşirară ca la priveghi şi-şi turnară în păhărele mici cu dungă aurie pe margine.
- Hai să trăim!
- Să trăim, Florico, de ce să nu trăim?, chiţăi Caterina mai de la marginea canapelei.
- Fă, da’ ce mă mai arde la stomac! – se schimonosi Florica, scurgînd caisata din fundul paharului. Ce-o fi pus Veta-n ea?
- Ia vezi, n-are nişte slană ceva prin frigider? Un mezel?
Florica se ridică cu greu şi făcu cîţiva paşi icnind.
- Alelei, da’ urîtă-i bătrîneţea asta…
Reveni cu o farfurie cu mezel.
- Slană n-am găsit, sărăcia dracu’, nimic n-are prin frigider! Îl ţine degeaba în priză… Mai plăteşte şi degeaba curentu’!
- Lasă, fă, că şi mezelu-i bun, că mai ia din arsură. Că mă luă cu rău pe la maţe. Şi nici cafeaua n-am băut-o!
Tocăniră ce tocăniră.
În uşă apăru iar nea Marian.
- Făi, Florico, da’ tu de mîncare nu mai faci? Te mutaşi? C-a trecut dracu’ şi prînzu’. Fiţi-ar babele-ale dracu’! Că nu vă mai potoliţi!
N-aşteptă să i se răspundă, ieşi. Din obişnuinţă, încercă să tragă uşa după el. Uşa se trînti de tocul cu aşchiile smulse şi reveni de perete cu putere.
- Uuuu, se burzului Florica pe acute…, că parcă n-are ciorba pe aragaz… Îi cade şi lu’ ăsta mîna dacă-şi pune singur în farfurie!
Se ridică iar, icnind, şi-o porni spre uşă.
- Hai că viu înapoi. Doar să-i pun masa şi… Voi mai staţi pe-acilea?
- Stăm, Florico, păi un’ să plecăm. Nu tre’ să vedem unde e Vetuţa de-a dispărut aşa nitam-nisam?