marți, 18 martie 2008

Zîmbetul zeului restaurantelor de mîna a doua - partea 1

Într-un restaurant de mîna a doua, niciodată, indiferent de oră, chit că vii în fiecare zi, şapte zile din şapte, o lună bătută pe muchie, un an, niciodată feţele de masă nu sînt curate. Sînt cu pete maronii ori galbene (de preferinţă). Maronii, cînd sînt pe faţă, galbene, cînd se întorc pe dos feţele de masă. Curate, aşa cum vezi prin filme, ori chiar în reustaurantul de vis-à-vis prin geamul soios, nu.
E clar. Într-un restaurant de mîna a doua există pe undeva, nu pentru a fi înţelese de muritorii de rînd, nişte reguli nescrise şi, ca orice reguli nescrise, născute o dată cu noţiunea însăşi de restaurant de mîna a doua, sînt invincibile şi deasupra oricărui comentariu. Şi degeaba urlă congestionat domnul de la masa aia din colţ. Oricît s-ar strădui el, oricît de nervos ori de ultragiat s-ar dovedi şi oricît ar insita el să i se schimbe paharul, pînă la epuizarea stocului, tot cu unul ciobit ori crăpat, sau şi ciobit şi crăpat s-ar alege. Pentru că altfel de pahare, într-un restaurant de mîna a doua, nici nu există. Ai zice că aşa le cumpără, că o companie extrem de serioasă, implicată pînă în gît în afaceri, se ocupă anume de astfel de pahare gata ciobite sau fisurate.
Aceste reguli sînt mai presus decît omul, decît chelnerul, care, se ştie că nu e om pur şi simplu, ci un supra-om, o chestiune complexă pe care foarte rar reuşeşti să o înţelegi şi care nu răspunde niciodată la stimuli, care e mai presus decît patronul, adesea el însuşi depăşit de situaţie.
De altfel, e semn limpede de nebunie să intri într-un birt oarecare şi să vrei ca tinerelul ăla de lîngă bar să îţi vină la masă cu şervet pe mînă. Şi, în general, să îţi vină la masă. El îşi mişcă fiinţa pe jumătate zeificată numai după ce te-a văzut că te-ai aşezat, că te-ai foit, că ai schimbat replici uşor crispate cu comeseana, stînjenit, că ai dat ochişorii roată de măcar o sută de ori, că ai lovit discret cu pumnul în peretele din spatele tău, că ţi-ai smuls jumătate din podoaba capilară şi deja te uiţi pofticios la cea a femeii din faţa ta, ţi-a crescut tensiunea pînă la culoarea vinetei coapte, ţi-a apărut o lacrimă în colţul ochiului şi stomacul ţi-a declanşat o adevărată urgie. În fond, de ce nu eşti acasă citind o carte, hrănindu-ţi spiritul?
Acum, că ai trecut prin încercările acestea, eşti demn de atenţia lui. Se cheamă că ai trecut examenul. Cu o figură demnă de muzeul de ceară, o morgă atent plictisită, studiată îndelung în colţul de oglindă al toaletei din spatele restaurantului, alunecă spre masa ta.
Apoi te lasă întotdeauna să te bălăceşti în propria salivă alegînd de pe lista de bucate, pe coperta căreia scrie inegal, cu carioca, Menu. Constaţi cu un colţişor de creier că e identică, nici măcar ordinea nu este alta, cu toate celelalte meniuri din orice birt, indiferent de localizarea lui, de nume, de patron, de chelneri. Îţi trece prin minte că trebuie că e vorba de o conspiraţie la nivel înalt. Te trec toate răcorile şi, dacă pînă acum nu ţi-ai consumat starea de vomă, e momentul să o faci. Dracu te-a pus să citeşti Kafka şi să faci acum conexiuni ce se vor intelectuale?
Oricum, de îndată ce te-ai hotărît că vrei ciorbiţă de văcuţă, anume şi nu altă ciorbiţă, pulpă la ceaun cu mămăliguţă şi tradiţionala teutonică bere, îţi comunică, schiţînd un rînjet pe care nu eşti tu alesul să-l poţi descifra, că din tot ce ai comandat nu au decît berea. Brună nu, dacă vreţi blondă…
Poate doriţi altceva… Acest “poate doriţi altceva” nu e niciodată cu semnul întrebării. Ce îl interesează pe el dacă doreşti tu altceva? Oricum nu are decît mici cu muştar şi ciorbiţă de perişoare, care, în mod straniu, e de două ori mai scumpă decît ciorbiţa de văcuţă. Este egal şi prevestitor de tot ce-i mai rău. “Poate doriţi altceva” are întotdeauna agăţate în coadă trei puncte de suspensie grele şi care ţi se învîrt în cap pînă la arderea la foc mic a celui din urmă neuron conştient că este neuron. Sigur că vrei altceva. Orice. Numai adu-le! Cum or fi, reci, calde, insuficient de fierte, fără gust, fără muştar… Berea poate să fie caldă, fără spumă, nu, nu, vă rog, chiar insist: caldă şi fără spumă! Nu contează cînd, în cinci minute, într-o oră, astăzi, săptămîna viitoare. Numai promiteţi-mi, domnule, dragule, jură-mi că mi le aduci. Că le voi avea la un moment dat în faţa ochilor, supuse simţurilor olfactive, tactile, de orice fel…
Ciorbiţa de perişoare care se leagănă unsuros în farfuria cu dungă albastră, spălăcită şi cu marca altui restaurant, e formată dintr-o zeamă cu două guguloiae. Faci un efort, îţi calci în picioare toate principiile, impulsurile sociale şi lingvistice şi te înghesui singur cu ideea conform căreia aia de se află la tine sub nas e ciorbă de perişoare, iar nu o suprafaţă uleioasă care conţine dumnezeu ştie ce.
Oricum nu e momentul să pici pe gînduri. Farfuria e fisurată şi e cazul să lopătezi frenetic conţinutul în cavitatea bucală dacă nu vrei să îl sorbi direct din faţa de masă ori să îl storci la loc în farfurie. Slavă domnului, o dată ce mîncarea a început să se rostogolească în stomac, toate par a intra pe un făgaş ceva mai prietenos. La dracu cu tradiţionala ospitalitate a românului.

5 comentarii:

Ronin Man spunea...

Ca bine le zici!!! Am batut tara asta in lung si-n lat de am terminat si asfatul in cateva directii si asa este peste tot! Sa fie la ei acolo, mai bine mor de foame sau mananc la cipsuri pana-mi creste un cartof in loc de cap, da' pe mine nu mai pun ei mana!Si cand te gandesti ca sa fii ospatar pe vremea lui nea nicu era = cu sa fii realizat! stiu ca si eu am vrut sa ma fac, da la Capsa...bine ca nu mi-a reusit :))era spaga prea mare !!!

Anonim spunea...

:)) la capsa e misto sa nu fi ospatarul, daca se poate. parerea mea. iar aia cu cartoful in loc de cap mi se pare criminala!

Ronin Man spunea...

eram tanar, vroiam sa ma fac picol si s-o dau draku de scoala :)) eram la varsta cand inca mai credeam ca orice revolutie e reusita din start :))! bine ca nu mi-a iesit!

Anonim spunea...

sa zici merci ca voiai sa fii picol, sor-mea, pe la cinci ani, voia sa se faca femeie de serviciu. chestie cu care ne facea de cacao in fata tuturor vecinicilor care o intrebau, si ce vrei tu, mama, sa te faci, cind o sa fii mare? ... spectaculos: femeie de serviciu. in spatele acestei optiuni era o chestiune destul de serioasa. sor-mea nu avea voie sa se balaceasca in chiuveta, la gradi observase ea ca singura care avea acest privilegiu era... ei bine, femeia de serviciu!

Ronin Man spunea...

tare rau!:))